Faceți căutări pe acest blog

joi, 1 septembrie 2011

Bine aţi venit în existenţă!

Dat fiind că Universul nu îmi spune încă nimic, am hotărât să-i spun eu câteva Universului, începând de la Geneza lui până la Apocalipsa mult trâmbiţată, despre care scrisei:
I-a apucat pe toţi răstălmăcitul
Unui străvechi hrisov - mayaşul mit;
Dar eu nu cred că va veni sfârşitul,
Atât de pesimist am devenit!

Ca prezentare, cel mai bine mă reprezintă o altă epigramă:

Spun mulţi că-s pesimist şi acru, dar
Eu mă ridic senin şi-i contrazic:
Privesc la partea goală din pahar
Doar pentru că-n cealaltă nu-i nimic.

În rest, voi lăsa cuvintele să vorbească, pentru cei care au ochi să audă, vă ofer o plenitudine de pamflete, epigrame, poezii umoristice, tezte umoristice, poezii normale scrise în momente de anormalitate, articole, cugetări, aforisme, poezii pentru copii, etc, adică tot ce-i poate trece prin lipsa de cerebel unui om nevoit să-şi câştige lipsa de pâine muncind cu mâinile şi mergând cu picioarele.

Cu tot respectul, pe răspunderea mea, Florian Abel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu