Vitas- Opera 2

Intunecato !

Mai noaptea mea decât a fost,
Decât şi e, spre a mai fi,
Precum e sensul fără rost,
Din începuturi prea târzii,

Nici că putea să nu se-nceapă
O altă trecere-n-napoi,
Precum botezul fără apă,
Pe focul naşterii în doi.

Ofer în dar un joc de-a jocul,
Ca să mă-nfrângi când mi-este greu,
Dispus să mă valsez cu focul
În ghenele lui Dumnezeu.

Şi-am să mă-ntorc cu dor de tine
Şi gheare arse, de strigoi,
Fals avocat în serpentine
La judecata de apoi.

Lacrimă iernată-n cruce

                               

Vine iarna, şi mă ninge jertfa stelei aburinde,
Prin nămeţi, în drum spre casă, cu o traistă fără nuci.
Mă cutreieră, bunică, şi-nveleşte-mă-n colinde!
După noaptea asta mare, cărui univers mă culci?

Iar m-apasă, tată, crucea, rasărită peste pleoape,
Greu mi-e praful, unde-i drumul de copil ţinut de mînă?
Mă învăluie cocorii unei toamne prea aproape
Spune-mi, plânge-mi disperarea, cântă-mi, plânsul cum se-ngână?

Nu mai simt privirea verde arsă-n mugur de făclie,
A căzut în frunze luna, rătăcind printr-un cătun.
Curge siliştean prin greieri o zăpadă timpurie;
De ce-i arşiţă -n durerea ce nu am cui să i-o spun?

Odă la un euroWC

Ieri am fost martor la evenimentul
Cel mai de seamă în oraşul meu,
De voie, de nevoie, occidentul,
Ne-a finanţat un euroveceu.

De ce un imn unei eurobude?!
Se vor mira cu-ndreptăţire unii.
Pentru că-n ea îmi pare că se-aude,
Discursul despre starea naţiunii.

E un birou oval al guvernarii
Şi reprezintă domnii ce-adăstară
La tron în urma democratizării,
Făcând de... conţinut întreaga ţară.

E împotriva destabilizării,
Cosmopolita şefilor papară.
Un fel de-a spune DA globalizării;
Deci cât mai multe gloabe-n vârf de ţară.

Americi, Europe, toate cele,
Care erau, mai ieri, doar ţări străine,
Nu am de ce să mai colind prin ele:
Esenţa lor e-adânc cuprinsă-n tine!

Popo-ul meu se simte onorat
De noua lui condiţie umană,
Că nu mai e popo-ul denigrat
Privit de mapamond ca o satană.

Şi când ridic capacul, e-o grădină:
Arome tari, simbolizând prezentul,
Se-nalţă din adâncuri spre lumină,
De parcă-ar fi acolo Parlamentul.

Adăposteşti patriciene firme,
Columbeene fapte monicare,
Ţânţărănişti capabili să afirme,
Că s-au trezit bogaţi din întâmplare.

Sa venerăm veceul din Carpaţi,
Că,-n el parchetul are formă nouă,
Iar DNA-ul cheamă potentaţi
Să le arunce-n termopan cu ouă.

Spun, azi, cu patos, naţiei române:
Să înălţăm veceuri către astre!
Se pare că doar ele vor rămâne,
Simbol etern al integrării noastre.

Ultima strofă se va citi în crescendo, eventual cu tremollo antic.

|

Suntem mai tari decât americanii

Americanii, trag la primul loc,
Şi ies pe mapamond cu-o ştire tare:
"O fată dulce şi cu mâini deloc,
Ce pilotează numai din picioare".

Păi numai astea-s ştiri ce-ar merita
Aflate imediat de-ntreaga lume?
Deşi-s de necrezut, voi încerca
Să dau pe post ştiri şi mai şi. Anume:

Femei ce pilotează cu fervoare
Guverne, preşedinţi şi alte cele,
Dar fără cap, talent, fără picioare,
Ci numai din...cuibarul cu belele.

Cunosc sărmani cu sufletu-amputat,
Damnaţi să se desfete-n bogăţie
Şi să ne ducă ţara la mezat,
Slujindu-se doar de ipocrizie.

Şi-n plus, un marinar fără vapor,
Ce dovedeşte o virtute rară:
Conduce, beat, o ţară, cu-n picior,
(pe celălalt şi-l bagă-n ea de ţară).

Citind perfect engleza poliglotă,
Privind către corupţi spre-a nu-i vedea,
Făcând cu-o mână face parastas la flotă,
Cu alta,-arată-un deşt spre DNA.

Mai mult, a demonstrat despre vapoare
Că, pe o pistă dreaptă de le pui,
Acestea pot, şi-au reuşit să zboare.
Parc-ar fi fost pe pista m...ihail Kogălniceanu!

(Vorbind într-un context puţin mai larg,
Le-o fi trimis la reparat carena;
Sau are rău de mare la catarg,
De stă şi freacă puntea cu Elena.

Şi să vedeţi problemă de păsat
Printr-o privire pur comparativă,
Pe lângă el mă simt un retardat
Şi n-am în lume nici o perspectivă:
Am folosit trei mâini când l-am votat:
Cu una-am pus ştampila pe colivă,
Cu-a doua, tremurând m-am închinat,
Să nu pun altă ţeapă peste stivă,
Pe-a treia,tandru mi-am...inoculat
În cei ce duc corabia-n derivă,
Şi-n fine, m-am autocenzurat
Pe marea lipsă de alternativă.

|

|

Ninja Invincibilul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

(fragment)



Pe prispa unui mare palat oriental
E azi şedinţa fulger a staffului regal;
Că prin păduri, prinţesa, trecând cu garda ei,
Fusese atacată de-o trupă de mişei.
Cu garda mătrăşită, luată în robie,
De candida prinţesă nimica nu se ştie.
În plus de toate astea aveau cu ei la drum
Spre a aduce-n ţară prin modul orişicum,
Cocoşul denumit Kukuri Go Pe Kin
Simbol imperial al statului vecin,
Spre-a călări temeinic, printr-o călcare fină
În scopul fecundării, augusta lor găină.
Şi rău simţeau cu toţii desupra frunţii - spinii,
Că n-aveau chef de ceartă sau lupte cu vecinii.
De obicei rezolvă aşa evenimente,
Acela cunoscut pe zece continente
Că n-are-n DEXul lui cuvântul IMPOSIBIL,
Un mare luptător, un ninja invincibil!
El, prin antrenamente şi-un plus de la natură,
Parează-ntotdeauna oricare lovitură,
De parcă-ar fi mereu învăluit de-o vrajă,
Că inamicii lui o iau rapid pe coajă.
-- Tu, Invincibil Ninja, porunca noastră e
Să îţi aduni în grabă, cu grijă forţele
Şi, atacând mişeii ce-n munţi sălăşuiesc,
Să ne aduci în grabă simbolul cocoşesc
Şi candida prinţesă căzută în robie,
Iar pentru asta-ţi dăm... ce vrei tu de soţie.
-- Mărite împărat, nu-i vreme de pierdut,
Ştiu ce m-aşteaptă-n luptă şi ce am de făcut,
Pericol mare paşte fiinţa cocoşească
(prinţesa pot, cel mult, s-o pună să-l gătească)
-- Nicicum să nu se-ntâmple aşa nenorocire,
Că-mi ies din sănătate şi nu-mi mai intru-n fire!
-- Pornesc deja! Cu zgomot străbat pădurea deasă,
Spre-a-i instiga la luptă, să n-aibă timp de masă!

Ce voiniceşte Ninja străbate prin păduri,
Băgând fiori de groază în orişice făpturi!
Şi, ajungând în locul ce-l stăpâneau mişeii,
N-aşteaptă să-i ofere, sfioşi, simbolul cheii,
Ci se repede-n-trânşii cu sabia-i fertilă
Şi-i mătrăşi pe toţi, rapid şi fără milă.
Luă apoi prinţesa şi falnicul cocoş
(nu l-au gătit din lipsă de ceapă şi de borş)
Şi o croi în grabă pe drumul spre palat
Fiind, cu mare fală, de lume aşteptat.
Pe drum, îi prinse însă, o nesimţită ploaie
Şi, cum n-aveau în cale o casă ori odaie,
Intrară cu grăbire şi foarte la-ntâmplare
În ce găsiră-n pripă: o peşteră mai mare.
Şi cum priveau la ploaie, lipsiţi de optimism,
Porni, cu vuiet mare, un criminal seism.
Fugiră în adâncuri, că n-aveau ce să-nfrunte,
Iar peste gura grotei căzu un sfert de munte.
-- O, vai, sântem pierduţi (strigă cu multă jale
Prinţesa) de ieşire, nu văd să fie cale!
-- Ba nu îţi face griji, că or să ne găsească,
Doar şi prin stânci străbate cântarea cocoşească.
Dar până ce vor sparge pietroaiele din cale,
De noi, va fi, alteţă, amar şi chin şi jale!
Că nu avem merinde nici pentru două zile,
Iar până la palat sunt douăzeci de mile.
Doar până-ajung aici, le ia o săptămână
Şi nu ştiu ce ne-om face, augusta mea stăpână!
-- Păi, poţi să mă înveţi, în stilu-ţi bărbătesc,
În astfel de condiţii să supravieţuiesc.
-- Eu pot să îţi arăt cum te fereşti de boală,
Dar ca să rabzi de foame nu-ţi trebuie o şcoală;
Pot explica ce-i traiul când hrană ai un pic,
Dar nu pot să te-nvăţ cum să mănânci nimic!

Cunosc doar un popor ce-a inventat, departe,
Viaţa fără hrană şi foamea fără moarte,
Şi-au perfecţionat un vechi proverb chinez
Ce spune: "De la masă, de ai în tine crez,
Ridică-te 'nainte de a te sătura!"
Ei bine, ei se scoală 'nainte de-a mânca.
Le zic români, se pare şi au un straniu mit:
Că împăratul lor e, musai, un tâmpit.
Acum, nu ştiu de-i lege spre-a fi conducător,
Sau dacă astfel este poporu-alegător!

Deci, vom tăia în raţii bucăţile din coş,
Plus câte o grăunţă pe zi pentru cocoş.

Trecură multe zile, mâncarea se sfârşi;
Într-un târziu, sleită, prinţesa glăsui:
-- De foame simt că morţii eu îi voi da obolul;
Nu este altă cale, vom înghiţi simbolul!
-- Prinţesă, ştiu că moartea pândeşte-aci, în jur,
Deci zic să îl tăiem şi. fără înconjur,
Vom spune că-l tăiară cu zile-n urmă, ei,
Acei ce te furară, deci, ceata de mişei.
-- E tot atât de simplu ca vorba de alint?
Că eu, puternic Ninja, nu mă pricep să mint!
-- O, da, aşa-i, e parte din pregătirea ta;
Te-ar ajuta o lună pe la români de-ai sta
Şi, chiar de nu ai face politică la greu,
Tot ţi-ar intra în sânge, îţi dau cuvântul meu!
Că ai minţi şi-n clipa când spui un "bună ziua"
De ar striga miniştrii şi chiar Munchausen "piua!"

Deci, îl tăiară-n grabă şi îl gătiră-n pripă
Şi îl mâncară, spate, picior, gât, piept, aripă;
Iar când mai rămăsese din el o mică gheară,
Căutătorii curţii în peşteră intrară;
Şi cum să mai ascundă că l-au mâncat, socot,
Fiind doar fulgi şi pene întinse peste tot?

Au mers, deci, la palat, şi mare bucurie
A fost că s-a întors prinţesa-acasă, vie.
Dar curtea şi-mpăratul, amar s-au supărat
Când au aflat că sacrul cocoş a fost mâncat.
-- Cum ai putut,o, Ninja, să faci atare crimă,
Când pentru-a tale fapte, te aştepta o primă?
-- Eu nu aş fi făcut-o, nici mort şi nici în vise,
Dar, sfinte împărate, prinţesa flămânzise!
Şi, ce puteam să fac în clipa-aceea grea?
Nu ar fi fost mai tragic flămândă de murea?
-- Să-ţi fi tăiat o mână, sau muşchiul pectoral,
În astfel de momente poţi fi şi canibal!
Mai bine disecat şi cu un braţ de lemn,
Decât să tai gâtlejul simbolului solemn!
Acum, îţi mulţumesc de-a tale fapte bune,
Dar postul mă obligă asemenea a-ţi spune
Că, prin această faptă, călcat-ai legea firii;
Îţi cer, întru iertare, să-ţi faci un harakiri!
-- Prea bine, împărate, de nu-i o altă cale,
Îmi voi spăla onoarea vârându-mi spada-n şale!

Acestea fiind zise, cum n-avea sens a plânge,
Se duse-n altă sală, spre-a nu-i stropi cu sânge.
Trecură două ore, şi-n sală se-auzea,
Mult zgomot, ca şi cum s-ar da o luptă grea.
Gândise împăratul că altă treabă nu-i:
"Un mare luptător se roagă-n stilul lui"
Dar cum se înserase şi zarva nu-nceta,
Au prins pe rând, cu toţii, a se îngrijora.
-- Eu nu mai am răbdare, rostise suveranul,
Că de mai stăm aicea se împlineşte anul!
Intrară toţi de-a valma în urma dumnealui,
Şi, observând problema, rămaseră statui.
Că Ninja,-n mare vervă, culcat, curbat sau drept,
Cerca să-şi bage spada în burtă sau în piept,
Dar orice lovitură cu-o mână-ar fi să dea
Cealaltă o parează, chiar dacă el nu vrea.
-- Ce se înâmplă, Ninja, mi-ai rupt toţi trandafirii!
Nu vrei, de şase ore, să-ţi faci un harakiri?
-- Iertare, împărate, că nu e vina mea,
E ordin de la tine, ce şanse aş avea?
O alta e problema ce s-a ivit acum:
Mi-aş face şi sepuku, dar văd că nu am cum!
Că, antrenat de mic în tainica-mi cultură,
Parez, chiar fără-a şti, oricare lovitură!
-- Păi, zise împăratul pe culmile uimirii,
Săriţi de-l ajutaţi să-şi facă harakiri!
-- O, nu prealuminate, ai milă de soldaţi,
În numai trei minute vor fi cu toţii laţi!
-- Şi ce e de făcut, că este evident,
Se va crea prin asta un jalnic precedent,
Când împăratul cere unui supus al său
Să-şi facă harakiri, să-l facă,-mi pare rău!
Nu-i nici o dezlegare în legea ce-o cunoşti?
-- Era o cugetare: "Deştepţii-i fac cei proşti"
Şi nu am înţeles-o, pesemne-aicea-i rostul,
Voi merge-n largul lumii ca să îmi aflu prostul.
Un înţelept, din mine, făcu un neînvins;
Din asta, doar prostia mă scoate, sânt convins!
-- Prea bine, dar reţine, că altfel nu suport:
Nu te întorci acasă decât extrem de mort!

*******

Trecu oceanul Ninja şi-ajunse în taiga,
Şi, pe-nserat, la zeii lui proprii se ruga;
Atunci văzu venind în jos pe mal de râu,
Un rus cu blănuri groase şi sabie la brâu.
-- Davai... ce caţi aicea, zi, până nu te tai!
Ori eşti român? Dă ceasu', moşia, dacă ai...
-- Stai frate, binişor, deja m-ai ameţit
(na, căutam un prost şi-am dat peste-un tâmpit!)
Te luminez îndată, dar ia-mă mai uşor;
Problema e că eu nu pot să mă omor!
Stă rusul şi priveşte ca dracul la un popă
(cam cum priveau de-un secol la biata Europă)
-- Auzi, măi cheliuţă, tu faci mişto de mine?
Nu poţi să te omori şi d-aia nu ţi-e bine?
Şi se porni pe-n râs, aşa, ca proasta-n drum,
Că-n locul ăla, cred, mai râde şi acum.

Se duse mai departe, puţin nedumerit
Sărmanul nostru Ninja şi-n cale i-a ieşit
Un altul, care-aflând cu ce se confrunta
Păru mult mai dispus pe om a-l ajuta:
-- Păi bine, tavarişci, la noi nu e brabliema
Că, dă-o-n boje moi, ia uite care-i schiema:
Am omorât aproape jumate din planietă,
Cu bâta, baianietă, bazukă sau rachietă.
Şi dacă nu-ţi plac astea, nu văd care-ar fi bancul,
Putem juca rulieta, sau te călcăm cu tancul!
-- N-aţi înţeles, spasiba, voi faceţi toţi pe brejii,
Dar cred că vă cam bagă Soiuzu-n fund chinejii.

Porni peste câmpie, îşi mângâia chelia,
Gândind c-ar fi nevoie să schimbe strategia
Şi-ajunse într-o ţară frumoasă şi-nsorită
(urmaşii lui vor spune "păcat că-i locuită!")
Şi cum mergea agale zări un buzdugan
Zburând ca avionul cam cale de-un maidan.
În urmă,-o arătare înaltă cât un pom,
Ţipa că simte-n juru-i miros de glas de om.
Vru să-l salute Ninja, c-aşa era-nvăţat,
Dar zmeul, cu un paloş, sări la el turbat:
--Băi Făt-Frumos, ce naiba, văd că-ţi lăsaşi chelie,
Sau ai ieşit acuma de prin vreo puşcărie?
Aici greşi amarnic, dar n-avea cum să ştie
Ce-nseamnă pentru Ninja afrontul la chelie,
Că poţi să-i furi nuceagul sau să îi rupi tichia,
Să îl înjuri de mamă, dar nu-i jigni chelia!
Că,-ntr-o secundă, Ninja, uzând de spada sa,
Se-nvârte ca elicea, făcându-l musaca.
Şi, stând apoi de-o parte, gândea oftând mereu
Că drumul pân' la moarte e-n viaţă cel mai greu.
Nu îi prii odihna, că auzi-n pădure
Un cântec haiducesc şi clinchet de secure,
Iar pe cărarea strâmtă ce cobora pe munte,
Venea chiar Făt-Frumos, având şi stea în frunte.
Văzând pe Ninja-alături de-un munte de untură,
Îi zise: -- Bună ziua, ai pus de tochitură?
-- Ba, nicidecum voinice, nu cred că-i de mâncare,
Era un fel de... nu ştiu... şi-a vrut să mă omoare
Şi-aşa ceva nu-nghit, nici nu ingurgitez
(deşi n-aş spune asta de-aş fi un pic chinez).
-- Amar de-a mea măicuţă, păi ăsta e chiar zmeul,
Şi de o săptămână îl caut, derbedeul,
Că a făcut arşice cu tot cu oameni satul
Şi a delapidat pe fata lu-mpăratul!
Da ce-ţi veni să-l faci bucăţi aşa mărunte
De nu se mai cunoaşte picior, nas, gură, frunte?
Puteai să-l bagi în stâncă, rotindu-l titirez,
Că nu-i găsesc urechea să îl interoghez.
-- Nicicum n-aveam pornire în grabă să-l tranşez,
Dar el m-a scos prea iute din calmul japonez.
-- Dă-l în himenul vieţii şi în sictir de calm,
Că te-ai încins mai iute ca sticla de napalm.

Acestea fiind zise, nevrînd a se aprinde,
Îşi scoase din desagă sacoşa cu merinde.

-- Hai să mâncăm acuma, că l-ai ucis pe zmeu,
Şi până-oi da de fată e vai de capul meu
Că, de-l strângeam de boaşe, scuipa fasolea toată
Şi mi-ar fi spus de locul în care-a-nchis pe fată;
Şi-aveam aste merinde de la măria sa,
Ca, de o fi flămândă, să aibă ce mânca.
-- Păi cum, tu ai tupeul de a-nghiţi mâncarea
Ce-ţi dete împăratul? aiurea ţi-este calea!
De-i pentru biata fată, cinstit e s-o păstrezi,
Să-i dai când vei afla-o, nu să te ospătezi.
-- Ei na, oi sta acuma flămând ca dobitocul
Chiar până-n ziua-n care s-o aflu-i e norocul?
Mai dă-l în fericire şi-n rest de împărat,
Mi-i foame şi mi-i sete, mă pun deci pe mâncat!
-- Eu, zău, nu mi-aş permite aşa o profanare
Cât timp sânt viu şi-n lege şi cât e cer sub soare.
Că eu, prin instruire şi după legea firii,
Jurat sunt pentru dânsul a-mi face harakiri.
-- Ce spui acolo vere, adică eu, cu cap,
Să iau un fierăstrău să-mi tai dovleacul trap?
Ba scuză-mă, amice, nu-s prostul orişicui,
Să facă asta vodă, s-o facă neamul lui!
-- Nu văd de ce mă miră, că voi, la o adică,
Îl confundaţi pe rege cu riga din şeptică;
Şi-aţi fi în stare-n ziua când vine la putere,
Să-i ziceţi: "hai, bă rege, nu dai şi tu o bere?"
Mai ştiu, în plus, de unul ce-i zise o mioară
Că doi amici de-ai lui spre seară îl omoară;
În loc să pună mâna pe par, să-i mătrăşească,
El lasă dispoziţii spre slujba cea gropească.
Păi ăsta-i harakiri făcut în capul gol:
Să ştii că o mierleşti şi să nu zici "nasol!"
Ci "fie după cheful şi voia cui o vrea,
Atât îmi fuse traiul deci, dă-l în oaia mea!
Şi pune de mă-ngroapă cu fluieraş la cap"
Eu cred că voi, românii, aveţi un handicap!
Eu, pentru împăratul, îmi tai şi bărbăţia,
De nu, să nu-mi spui Ninja şi să îmi pierd chelia!
Dar ţie, într-o parte, îţi cam lipseşte şaiba,
Că nu ai Dumnezeu nici cât să te ia naiba;
Îţi bagi în împăratu', pe maică-ta o-njuri,
Lu' fra'ctu-i iei pămîntul, pe taică-tău îl furi!
Decât să fii român, mai bine beat să mori!
Mai bine-mi fac sepuku de şaizeci de ori!
--Ia, mai domol cu astea, că nu e chiar cum zici!
Aşa zic toţi de vodă cât nu e pe aici,
Înjură cu obidă cam toată săptămâna,
Dar când îl văd că vine, dau toţi cu "săru-mâna"
Iar dacă se găseşte vreunul mai cu moţ
Să-i spună verde-n faţă că-i mincinos şi hoţ,
Îl scuipă şi-l reneagă desigur tot pe el,
Aceia ce-njurară, în lipsa lui, la fel.
Dar vouă vă convine, că poate împăratul
E om de omenie şi-şi merită palatul,
Şi are măreţie, alură princiară,
Dar noi încoronăm p'ăi mai tâmpiţi din ţară,
Ce,-n loc să ducă ţara şi naţia spre stele,
Slujesc şi pupă funduri la câteva lichele
Care-au prădat ca lupii sărmana noastră ţară
Având ca punct de sprijin - prostia populară;
În timp ce-analfabeţii ce nu îşi ştiu de nume,
Stând cocoţaţi în funcţii, ne reprezintă-n lume.
Sau colindând planeta (dar nu pe banii lor)
Se-ngraşă, dând cu tifla întregului popor,
Ori îşi trimit copiii la şcoli în lumea mare
Să aibă dobitocii şi studii de valoare,
Ca nu cumva, sădindu-şi o floare în grădină,
Să-ncurce cocaina cu-n fir de heroină.
Şi-n jalnica penumbră se prăpădesc talente
Ce-şi masacrează timpu-n durerile latente
Induse de nimicul vasal necesităţii,
Marcându-i ca legume în aria cetăţii,
Copiii oropsiţi ce n-au de-un corn cu lapte,
Şi îşi înghit veninul din zori şi până-n noapte,
Când îşi privesc părinţii muncind umili ca sclavii
Spre a avea Rolls Roysuri şi vile toţi gângavii,
Sau să se-mbuibe alţii cu caviar la greu,
Ori să servească-o halcă dintr-un privat teveu,
Având emisiune ce-i promovează vaca,
Filmându-şi bebeluşa-n direct, cum face caca,
În timp ce bogătaşul se rupe-n zero poante,
Iar paţachina-şi face chiloţi cu diamante.

Mai mult: slujesc frumosul şi a culturii soartă
Exact aceia care nu au habar de artă,
Şi umplu librăria cu tomuri decrepite
Ce scris-au babe sterpe, cretine şi frigide*
Ce-ajung milionare, din asta, în dolari;
Plus că mai scriu aiurea o droaie de măgari,
Exemplu - Iliescu şi-a lui celebră carte
Ce zice de Reformă (de ea să aibă parte!)
Şi despre revoluţii, ştiind mai mult ca Tito,
(Că are una-acasă, pe care a ciordit-o)
Şi,-originalizându-se în "ză democraţi"
A scris, cu mare artă, tot felul de prostii.
(L-aş compara cu Nero dar, Nero,-n timpul vieţii
Avea şi bunul simţ de-a întreba poeţii;
Iar el doar un oraş trecu prin foc şi pară,
Pe când Ion făcut-a cenuşă-ntreaga ţară)
Şi e normal să iasă best-sellereală-n lege,
Când piaţa o inundă un op făcut de-un rege,
În timp ce tipul ăsta de scrie despre noi,
E nevoit să-şi vadă volumul la gunoi,
Nu că-i neinspirat şi n-ar avea valoare,
Dar dă cu flit la javre şi şarle ciorditoare
Şi-n tot ce scrie el ades se regăsesc
Cam nouăzeci la sută din cei ce îl citesc.

-- O. sfinte kamikadze, păi văd că-n astă ţară
E focu-aprins în apă şi-i iarnă-n plină vară!
Să-mi intre-n fund nunceagul şi să mănânc opinci
De nu-i ca-n Hiroşima în patruzeci şi cinci!
-- Da' ce a fost acolo, că nu am auzit?
Iar presa n-o citesc, că doar nu sânt tâmpit.
-- Nu se putea s-auzi de-acea ticăloşie
Mai sânt cam şase secoli pân' ce o fi să fie.
Va fi o faptă bună a unor potentaţi
Ce sânt, de libertate, extrem de-ngrijoraţi,
De drept, democraţie, şi spre-mplinirea lor,
Distrug, cu pietate, o ţară sau popor!

- va urma -

Bine aţi venit în existenţă!

Dat fiind că Universul nu îmi spune încă nimic, am hotărât să-i spun eu câteva Universului, începând de la Geneza lui până la Apocalipsa mult trâmbiţată, despre care scrisei:

I-a apucat pe toţi răstălmăcitul

Unui străvechi hrisov - mayaşul mit;

Dar eu nu cred că va veni sfârşitul,

Atât de pesimist am devenit!

Ca prezentare, cel mai bine mă reprezintă o altă epigramă:

Spun mulţi că-s pesimist şi acru, dar

Eu mă ridic senin şi-i contrazic:

Privesc la partea goală din pahar

Doar pentru că-n cealaltă nu-i nimic.

În rest, voi lăsa cuvintele să vorbească, pentru cei care au ochi să audă, vă ofer o plenitudine de pamflete, epigrame, poezii umoristice, tezte umoristice, poezii normale scrise în momente de anormalitate, articole, cugetări, aforisme, poezii pentru copii, etc, adică tot ce-i poate trece prin lipsa de cerebel unui om nevoit să-şi câştige lipsa de pâine muncind cu mâinile şi mergând cu picioarele.

Cu tot respectul, pe răspunderea mea, Florian Abel.